Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Portarul Anului 2025 în Superliga: patru români și un străin domină topul dar evoluțiile din prima parte a sezonului actual au decis titularul din formația ideală!

Portarul Anului 2025 în Superliga: patru români și un străin domină topul dar evoluțiile din prima parte a sezonului actual au decis titularul din formația ideală!

Portarul Anului 2025 în Superliga: patru români și un străin domină topul dar evoluțiile din prima parte a sezonului actual au decis titularul din formația ideală!

Serialul Echipa Anului 2025 debutează astăzi și începem cu cele 5 nominalizări pentru postul de portar în formația ideală configurată pe baza tuturor evoluțiilor din Superliga începând din ianuarie și până acum. Așadar, partea secundă a sezonului 2024/2025 și prima parte a actualului sezon, 2025/2026.

Care au fost cei mai în formă goalkeeperi din campionat în ultimele 12 luni, cei care au avut cel mai des intervenții salvatoare și meciuri sigure, dovedind astfel constanță în prestațiile remarcabile? Sunt patru români și un străin în vârful ierarhiei! Și, firește, întrebarea finală: cine e Portarul Anului 2025 în Superliga?

Portarul Anului 2025 în Superliga

Înainte de a descoperi titularul din poarta Echipei Anului 2025 în Superliga, să descoperim cum arată „rezervele”, pe baza stelelor acumulate în toate meciurile disputate din ianuarie până acum.

Pe locul 5 în avem pe Cosmin Dur-Bozoancă (Oțelul Galați), un portar-revelație dacă vreți, mai ales pentru că strânsese doar 5 ⭐ pe finalul campionatului trecut. Doar că evoluțiile lui în parcursul foarte bun al echipei lui Balint din acest sezon l-au făcut să prindă top 5 în fața altor jucători cu prestații constant bune, precum Gertmonas (U Cluj) sau Buzbuchi (Farul).

Deasupra lui Dur-Bozoancă, deși la foarte mică diferență… Otto Hindrich! Portarul de la CFR Cluj a punctat mai ales pe finalul ediției trecute și în play-off, mai exact 25 ⭐, dar și etapele din actualul sezon i-au adus câteva meciuri de excepție, în ciuda formei dezamăgitoare pentru clubul din Gruia.

Podiumul e deschis de Marian Aioani (Rapid), portarul care a punctat consistent în evaluări pe ambele sezoane și care, deși dă uneori semne de slăbiciune, a reușit per total numeroase partide realmente impresionante, cu aport decisiv la punctele giuleștenilor și în mandatul lui Șumudică, dar și în cel al lui Gâlcă.

Pe locul doi îl avem pe Ștefan Târnovanu, titular în Echipa Sezonului 2024/2025 din Superliga, dar care n-a mai impresionat în cele 21 de etape din actualul sezon. Totodată, erorile din defensiva FCSB dar și numeroasele indisponibilități au contribuit la un parcurs modest care, coroborat cu cele 39 ⭐ strânse în drumul spre titlu, nu-i aduce mai mult de poziția secundă la Portarul Anului 2025 în Superliga.

  • 46⭐- Ștefan Târnovanu (FCSB)
  • 42 ⭐- Marian Aioani (Rapid București)
  • 36 ⭐- Otto Hindrich (CFR Cluj)
  • 35 ⭐ – Cosmin Dur-Bozoancă (Oțelul Galați)

Marele câștigător este, poate surprinzător pentru cine se aștepta la un reprezentant al echipelor cu buget considerabil din campionat, portarul celor de la FC Botoșani! Grecul Giannis Anestis, la 34 de ani, s-a detașat cu doar 16 ⭐acumulate pe finalul sezonului trecut, dar o „zestre” impresionantă, de 40 ⭐stele în aceste prime 21 de etape din actualul sezon regular! Total? 56 ⭐ în dreptul lui Giannis Anestis!

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cu experiență, calm și plasament redutabil, inspirat în duelurile unu la unu cu atacanții adverși dar și posesor al unor reflexe de clasă, Anestis e fără îndoială unul din secretele pentru care FC Botoșani, abia salvată de la retrogradare în vară, se află acum în vârful ierarhiei din Superliga.

Cum au fost evaluați jucătorii pentru Echipa Anului 2025

Au fost centralizate toate evaluările ProSport din Echipa Etapei pentru etapele de sezon regular, play-off și play-out disputate în 2025 din sezonul 2024/2025 al Superligii și etapele de sezon regular (1-21) disputate în acest an din sezonul 2025/2026 al Superligii.

  • 5 ⭐- Titular în Echipa Etapei la nivel de sezon regular și play-off
  • 4 ⭐- Prima rezervă la nivel de sezon regular și play-off
  • 3 ⭐- A doua rezervă la nivel de sezon regular și play-off, titular la nivel de play-out
  • 2 ⭐- A treia rezervă la nivel de sezon regular și a doua la nivel de play-out
  • 1 ⭐- Jucătorul Etapei, a patra rezervă la nivel de sezon regular și a treia la nivel de play-out

Cum arată Echipa Anului 2025 în Superliga până acum

  • Anestis (Botoșani) – Fundaș dreapta, Stoper 1, Stoper 2, Fundaș Stânga – Mijlocaș central 1, Mijlocaș central 2, Mijlocaș central 3 – Extremă dreapta, Atacant, Extremă Stânga

Rămâi pe ProSport ca să descoperi toată Echipa Anului 2025 în Superliga!

Portarul Anului 2025 în Superliga: patru români și un străin domină topul dar evoluțiile din prima parte a sezonului actual au decis titularul din formația ideală!